Barcelona Eclectica Anamaria Visan

Banuiesc ca ati auzit de Las Ramblas, acea strada pietonala mai mult circ decat artera. Este simplu de identificat. 

Orice ghid de calatorie va va indica cu lux de amanunte cum sa ajungeti acolo. Vorbim de o artera saturata de turisti, artisti stradali, chioscuri cu suvenire si lanturi de magazine. Daca niciunul dintre acestea nu va intereseaza, sariti cu totul peste aceasta strada, eu, una, asa am facut. Dar Las Ramblas este un bun reper pentru a ajunge in inima orasului vechi, Barri Gotic, cartier ce gazduieste o mare concentratie de monumente din epoca medievala. De pe Las Ramblas, luati-o spre est, prin labirintul de strazi si alei, toate construite de cineva care a crezut ca un sistem urbanistic ce seamana cu legaturile neuronale ale creierului ar fi o idee buna. Aici multimile dispar sau poate ca se fac pe veci pierdute in increngatura de pasaje si stradute intunecate, umbrite de cladiri vechi si palate din piatra. Lipsa de turisti, calmul, senzatia de timp care-si incetineste mersul face facil ca aici vizitatorul sa se lase pierdut intr-o hoinareala fara de scop. La urma urmei, cine-l alearga? Ghidul de calatorie din buzunar? Cele cinci repere turistice de vizitat in acea zi? Le-a uitat de mult, adanc ascunse in intunecimea rucsacului.

Barri Gotic... nise, frize, firide, pavele de piatra, ziduri de piatra, banci de piatra, ornamentații cu ingeri, femei ori scene de lupta, bolti, garguie, ferestre mici, ferestre mari, ferestre vitrate, medalioane, mozaicuri, alte ziduri, alte bolți, alte ornamentații. Si tacere. O tacere intrerupta uneori de muzica. Doi turisti asezati pe dalele reci ale caldaramului, asculta sunetele armonioase si limpezi scoase de instrumentele a trei cantareti de jazz. Nimeni altcineva. Doar cinci oameni inchisi intre ziduri inalte de piatra, ziduri ce ofera o acustica extraordinara. Cateva stradute mai incolo, in acelasi calm, un baietel imbracat intr-un trening din poliester decorat cu simbolurile FC Barcelona se joaca cu imensele baloane de sapun faurite efemer de un localnic. Mai jos, intr-un mic pasaj, vitrina inalta a unui magazin expune obsesiv gandaci din hartie verde. Ce anume vindea? Greu de spus. Banuiesc ca adevaratii clienti nu au nevoie de publicitate ca sa intre acolo. Ici si colo, stradute inguste se deschid pentru a putea oferi privirii biserici gotice, garguie de piatra ce vegheaza de pe te miri ce cornisa, ferestre mici, de inspiratie maura... Astfel de imagini a inregistrat memoria mea in Barri Gotic. Ar mai fi si sunetul viorii ce completa acustic senzatia vizuala data de Catedrala (La Seu), cu certitudine una dintre cele mai impresionante cladiri neo-gotice vazute. Sau multimea de oameni care dansau Sardana in fata catedralei. Sau Piata Sant Jaume unde se afla doua dintre cele mai importante cladiri din Barcelona: Primaria si Palau de la Generalitat de Catalunya, plus, adaug eu, si hotelul inghesuit in care am stat: Rialto (poate nu chiar obiectiv turistic dar suficient de atractiv pentru a ma determina sa ma intorc la el in fiecare noapte).

Iesind din Barri Gotic, doar doi pasi fac spre nord si ma trezesc cinci secole mai tarziu, in Eixample. Uimitoare structuri de final de secol XIX definesc acest cartier si sunt dovada unei etape aparte in istoria culturii barceloneze, o perioada in care industriasi cu aer sobru au comandat cladiri ce trebuiau sa poarte blazonul afacerii lor. Aici s-a desfasurat nu doar Antoni Gaudi, arhitect responsabil pentru o serie de obiective turistice importante din Barcelona, ci si alti arhitecti Modernista (titulatura spaniola a curentului Art Nouveau) cum ar fi Josep Puig i Cadafalch, Montaner ori Enric Sagnier. Toți acestia au eliminat monotonia si uniformitatea peisajului urban ridicand cladiri ce par a sfida orice norma. Este adevarat ca lucrarile lui Gaudi sunt cele mai indraznețe realizari Modernista, dar ce au castigat in cutezanta, au pierdut in rafinament. Opinie personala, bineinteles, dar judecata mi-a fost sugerata de vederea Casei Amatller, cladire perete-n perete cu una dintre operele lui Gaudi - Casa Batllo. Dincolo de goticul catalan punctat de elementele decorative specifice unei case flamande, Casa Amatller, creatie a lui Cadafalch, este o altfel de revolta de culoare si mozaic, o revolta armonioasa in contrast evident cu scheletele stilizate aplicate pe frontispiciul Casei Batllo. Iar daca adaug si Casa Lleo Morera a lui Montaner, aflata tot pe Passeig de Gracia, la cateva usi distanța de celelalte doua, inteleg cat de eclectica si individualista a fost miscarea Art Nouveau in Spania.

Exista o creatie Gaudi care mi s-a parut frumoasa, cam halucinanta, dar frumoasa: Sagrada Familia - o structura inca in constructie la o suta de ani de cand a fost pusa prima caramida. Inspiratia este evidenta doar privind detaliile cladirii: spirala cochiliei unui melc, unduirile unei frunze, forma distinctiva a trunchiului de copac, dar si alte reprezentari din limbajul naturii adaptate formelor structurale ale arhitecturii. Aglomerarea tuturor acestor elemente face ca Sagrada Familia sa fie nu doar frumoasa, ci si nebuna, daca-mi permiteti acest nou atribut exclus pe nedrept din manualele de arhitectura. Arhitectura nebuna = stil arhitectural aparut la inceputul secolului al XX-lea in Barcelona, caracterizat prin numarul mare de detalii si prin efectul general creat in ochii privitorului care nu doar ca nu pricepe cum sta cladirea in picioare, dar nici nu-si bate capul.

Am colindat orasul pe jos, refuzand cu strasnicie orice mijloc de transport, traversand si vizitand atat cartiere marginase, cat si atractii must see. Este adevarat ca picioarele si genunchii mei au avut cel mai mult de suferit de pe urma acestei decizii, dar am inclus in vizite si un tur al farmaciilor pentru medicamente si fese elastice. Si asa, schiopatand, am reusit sa urc Montjuic si sa vad Fundacio Joan Miro, sa ajung in cartierul Gracia pentru Parc Güell, in La Ribera pentru a vizita Muzeul Picasso (un muzeu care nu si-a meritat coada de asteptare) si biserica de secol XIV Santa Maria del Mar (un exemplu remarcabil de arhitectura gotica nealterata) ori sa vad CaixaForum - un muzeu de arta contemporana gazduit de un flamboaiant palat fortificat, construit din caramizi comune. Am reusit si sa petrec o zi plina in gradina zoologica din Parc de la Ciutadella, in detrimentul unei vizite la Palau de la Musica Catalana, o alta senzationala cladire non-Gaudi.

Nu pot spune ca iubesc Barcelona mai mult decat Sankt Petesburg, dar, in mod cert, nicaieri in drumurile mele nu am simtit atat de viu spiritul de creativitate care pulseaza din fiecare cladire, balcon ori piatra a orasului. Stiu ca pentru multi aceasta creativitate este sinonima cu numele lui Gaudi, dar ii rog pe cei ce-si vor plimba pasii prin Barcelona sa nu uite ca orasul este ca o vanatoare de comori: misterios, captivant, plin de locuri si momente magice.